Există numeroase clasificări ale genurilor muzicale: vocal și instrumental, sacru și laic, cult și comercial („de consum”), rock, de origine afro-americană, muzică electronică, etc.
- Antichitate: s-au păstrat puține exemple de compoziții. Acestea sunt bazate pe moduri. Instrumentele reprezentative ale Greciei Antice sunt lira (cu care este reprezentat Apollo) și aulos (vedeți figura). Pitagora (aprox. 570 î.Hr. - 495 î.Hr.) a considerat că esența muzicii este dată de rapoarte de numere simple proporționale cu lungimea coardelor monocordului pentru diferite note.
- Evul Mediu (500-1400): cântul bizantin și gregorian domină discursul muzical. Leonin, un compozitor asociat cu catedrala Notre Dame din Paris, a organizat aproximativ în anul 1200 primul cor pe mai multe voci.[6] Pentru următorii 400 de ani acesta a fost principalul mod de exprimare muzicală. [7] Instrumentele muzicale importante au fost orga (inițial portabilă, de proveniența bizantină) și lăuta (utilizată în muzica laică, de exemplu de trubaduri).
- Renaștere (1400-1600): muzica vocală corală domină. Vocile sunt combinate în feluri din ce în ce mai complicate. Cântul gregorian stă la baza unei voci, nu a întregii compoziții polifonice.
- Baroc (1600-1750): muzica rămâne polifonică dar devine tonală (se trece de la moduri la game). Instrumentele din familia viorii sunt perfecționate și muzica instrumentală se dezvoltă mult. In tradiția vocală apare opera. Rameau (1683-1764) a considerat că esența muzicii constă în combinarea vibrației coardelor cu o frecvență invers proporțională cu lungimea acestora.
- Perioada clasică și romantică (1750-1910): muzica rămâne tonală dar devine omofonă. Pianul capătă o importanță deosebită.
- Secolul XX: Noi experiențe muzicale atonale, neoclasicism, jazz, blues, rock, etc. La inceputul secolului XX, E. Kurth (1886-1946) a propus idea conform căreia muzica este în primul rând o senzație psihologică.
In România imnuri au fost compuse la mănăstirea Cozia în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Muzica laică a fost cultivată din secolul al XVII-lea la curțile domnești din București și Iași. Conservatorul de Muzică și Declamație, cu filiale la București și Iași, a fost înfințat în anul 1864.
